Bilete Timișoara: Concert Sarmalele Reci - 8 iul - În Spatele Casei

Timișoara: Concert Sarmalele Reci

În Spatele Casei, Timișoara

vineri, 8 iulie

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

Pe 8 iulie, Sarmalele Reci aduc la Timișoara concertul și vinilul „Țara te vrea prost”, un album-document, cu piese de colecție.
„Violeta”, „Gașca de la bloc”, „Vărsătorul”, „N-ai nimic pe sub tricou” plus bonusuri vor fi cântate în grădina de vară a Casei tineretului, sau cum i se spune între prieteni, În spatele casei.
Inițiată ca o trupă de protest social, simbol al civilizaţiei cu parfum caragialesc, care face haz de necaz în ţara lucrurilor bine făcute şi neterminate, Sarmalele Reci s-a dovedit o trupă profetică.

Un amestec original şi eclectic de rock’n’roll, funk, jazz şi folclor, cu versuri scrise cu artă şi forţă în limba română, „Țara te vrea prost” este un disc emblematic și, din păcate, încă actual. Pe vinil, reînregistrat, cu un sunet mai proaspăt, cu o tehnologie mai nouă, cu o voce mai matură, cu o energie mai punk, albumul va fi cântat în concert, în premieră, la Timișoara

O experiență de neuitat va fi întreg spectacolul În spatele casei. Scriem istoria împreună și contrazicem titlul albumului, ca să aflăm cum să schimbăm istoria viitoare.

Bilete online iabilet.ro: 50 lei

Bilete la intrare: 60 lei

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro; în format fizic în magazinele Flanco, Diverta, IQ BOX, Uman, Libmag și pe terminalele Selfpay. Online puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.