Bilete Luna Amară - Turneu aniversar Asfalt 15 ani - 16 nov, ora 20:00 - Rockstadt

Luna Amară - Turneu aniversar Asfalt 15 ani

Rockstadt, Brasov

sâmbătă, 16 noiembrie, ora 20:00

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

Asfalt a fost, pentru noi, ca un jalon din acela de slalom, pe care skiorul îl atinge în coborârea lui către linia de sosire. Cântam deja de 4 ani, casele de discuri nu se înghesuiau chiar deloc să ne semneze, publicul creștea ca număr și apăruse primul clip, la Gri Dorian. Voiam să înregistrăm, dar erau bani puțini. Așa că albumul ăsta a fost tras după posibilități, pe bucăți, prin vreo 4 studiouri; iar când a fost gata, s-a găsit un singur producător, Gianini Munteanu și al său Rebel Music, care să dorească să-l vadă lansat pe piață.

 Nu e un album cu un sunet grozav și nici stilistic nu e vreo inovație. Însă amestecul acela de grunge, punk, metal și alternative rock, peste care Nick și Mihnea au turnat toate angoasele, furiile, nervii, iubirile, urile, tăcerile și strigătele de ajutor ale unei alte (a câta?...) generații "de sacrificiu" - amestecul acela a trezit ceva în oameni. Poate că exact aceleași furii, angoase, nervi, iubiri și revolte. Și asta e ceea ce considerăm că e cu adevărat valoros la Asfalt. Și, uneori, după câte un concert, mai vine un om la noi și ne spune cum a crescut cu albumul ăsta și se vede pe ea sau el că a crescut frumos și atunci simțim că am fost parte din evoluția personală a cuiva și asta e tot ce contează pentru noi; pentru că asta ne leagă de cei de lângă noi, într-un fel, pentru totdeauna.

 Asfalt nu e despre asfalt. E despre crăpăturile din el, pe acolo pe unde intră viața."

 

In deschiderea concertului este invitata trupa Loud Inc.

 

Accesul la eveniment se poate face numai in baza biletului valid. Minorii cu varsta intre 10 si 14 ani au acces numai insotiti de un parinte sau tutore legal adulti si numai in baza biletelor valide pentru toate persoanele.

Minorii cu varsta intre 14 si 18 ani au acces neinsotiti.

Recomandam ca persoanele care participa la eveniment sa aiba asupra lor un act de identitate. In cazul minorilor, acest lucru este obligatoriu.

Doar membrii clubului pot rezerva locuri la masa in avans. Persoanele care nu sunt membrii ai clubului pot ocupa locuri la masa in momentul sosirii la locatie, in limita disponibilitatilor.